Anul acesta nu a fost un an spectaculos dacă îl privesc prin lentila rezultatelor vizibile.Nu a fost un an al trofeelor.Nu a fost un an al bifelor mari, al cifrelor impresionante sau al validărilor care să se vadă din afară.

Și, recunosc, au fost momente în care m-am întrebat:„Oare am făcut suficient?”

Pentru că am fost formată într-o lume a performanței.În sport, în viață, în tot ce am construit, am învățat că valoarea se măsoară în rezultate.În victorii.În medalii.În „ai reușit” sau „nu ai reușit”.

Dar anul acesta m-a învățat o lecție diferită. Una mai tăcută, dar profundă:

Și, deși la început mi-a fost greu să accept asta, astăzi știu că a fost exact anul de care aveam nevoie.

Anul în care m-am privit mai mult decât m-am comparat

A fost un an al conștientizărilor. Un an în care am încetinit, poate forțată de viață(haos interior), poate de propriul corp(accidentări), poate de propria minte(convingeri,frici).

Ani la rând am știut să lupt.Să strâng din dinți.Să merg mai departe chiar și atunci când durerea – fizică sau emoțională – era prezentă.

Dar anul acesta m-a pus față în față cu mine însămi.

Cu gândurile mele.

Cu fricile mele.

Cu tiparele mele.

Am realizat că cele mai grele lupte nu se dau întotdeauna în ring.

Unele se dau în liniște.

În minte.

În momentele în care nu te vede nimeni.

Și am învățat că haosul interior nu este un semn că te-ai pierdut.Este adesea semnul că ceva vechi se destramă, ca să facă loc la ceva nou.

Despre decizii grele, dar necesare

Anul acesta am luat decizii importante pentru viitorul meu. Nu decizii luate din impuls. Ci decizii născute din multă analiză, introspecție și sinceritate.

Am privit înapoi la anii mei de performanță. La anii în care am pierdut, am căzut, am fost accidentată, am fost aproape să renunț. Și la anii în care, după multă muncă și răbdare, au apărut și rezultatele mari.

Și am observat un tipar clar:

👉 de fiecare dată când am crescut cu adevărat, a existat mai întâi o perioadă de confuzie.

👉 de fiecare dată când am performat, a existat înainte o reconstrucție interioară.

Am ales să nu mai merg pe pilot automat. Am ales să renunț la lucruri care cândva m-au ajutat, dar care acum nu mă mai reprezentau. Am ales să fiu sinceră cu mine, chiar dacă adevărul nu a fost mereu confortabil.

Anul care m-a pregătit, nu m-a oprit

Poate, din exterior, anul acesta pare un an mai lent. Poate pare un an „mai slab” din punct de vedere al productivității.

Dar eu știu adevărul.

Acest an m-a pregătit. M-a forțat să-mi construiesc fundația mai solid. M-a învățat că nu poți ridica lucruri mari pe temelii fragile.

În sport am învățat că, atunci când corpul cedează, trebuie să te întorci la bază. La tehnică. La mental. La răbdare.

La fel este și în viață.

Despre încredere, răbdare și acțiune

Cred cu toată ființa mea că viitorul nu se construiește doar din visuri. Ci din combinația dintre încredere și acțiune.

Încredere că drumul pe care ești are sens, chiar dacă nu vezi încă rezultatele. Încredere că munca invizibilă contează. Și curajul de a face pași mici, zilnici, chiar și atunci când nu ai toate răspunsurile.

Anul acesta nu am urcat repede.Dar am urcat conștient.

Un mesaj de final, pentru tine și pentru mine

Dacă și tu simți că anul acesta nu a fost „cel mai bun” din viața ta, vreau să știi ceva:

👉 poate a fost anul în care te-ai întărit pe interior.

👉 poate a fost anul în care ai învățat să te cunoști.

👉 poate a fost anul care te pregătește pentru următorul salt.

Și asta nu este puțin.Este enorm.

Eu aleg să închei acest an cu recunoștință. Nu pentru ce s-a văzut. Ci pentru ce s-a construit în tăcere.

Intru în anul următor cu mai multă claritate, mai multă asumare și cu o încredere calmă că drumul meu merge înainte.

Pentru că știu sigur un lucru: nimic din ce am construit în mine anul acesta nu este pierdut.